Istoric

Rădăcinile asistenței de urgență

Una dintre cele mai vechi atestări ale compasiunii umane implicate activ în alinarea suferinței aproapelui se găsește în parabola bunului samaritean din Noul Testament. În același spirit, romanii spuneau laconic:

„Hostes in pugna, dum vulnerati fratres” — dușmani în luptă, răniți suntem frați.

Primele instituții specializate, apărute ca necesitate în caz de război, sunt amintite de Herodot și Homer. Instituții bine definite pentru ajutorarea sanitară curentă, pe timp de pace, apar însă abia în jurul anului 400 d.Ch. Mai târziu, primii brancardieri plătiți pentru activitatea prestată apar sub domnia împăratului bizantin Mauricius (în jurul anului 600), iar în țările alpine, călugării iezuiți întreprind o importantă operă samariteană, riscând pedepse aspre în cazurile înecaților și sinucigașilor.

În 1776, la Amsterdam, ia ființă prima „Societate de Salvare”. În 1881, ca urmare a incendiului devastator de la Ringtheater, ia ființă „Societatea de Salvare din Viena”.

Înființarea „Societății de Salvare din București”

Semnale sonore dătătoare de speranță au apărut pe străzile Bucureștiului la sfârșitul lunii iulie 1906. Societatea a luat ființă din inițiativa particulară a doctorului Nicolae Minovici, sub deviza:

„Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”

Arhitect al clădirii a fost Cristofi Cerkez. Prima ambulanță, construită după modelul celei vieneze, a fost adusă la expoziția din 1906 și a circulat începând din iulie același an (probabil 28 iulie, după afirmațiile dr. Botescu). Echipajul era format dintr-un vizitiu și sergenți de oraș, instruiți de dr. N. Minovici; după încheierea expoziției, ambulanța vieneză a fost donată Societății de Salvare. Primul adăpost al ambulanțelor a fost în grajdurile Prefecturii Poliției.

Înainte de 1906, transportul sanitar se organiza improvizat, prin cumpărarea a două ambulanțe vechi, cu coviltirul rupt și fără brancarde, rămase de pe urma Războiului de Independență.

Primele evidențe statistice

La 1 aprilie 1908 apar primele înregistrări și prima evidență statistică exactă a activității. Ca personal medico-sanitar apar medicii interni și sanitarii; între orele 1 și 6 dimineața serviciul nu funcționa. În același an s-a ținut prima adunare generală a Societății de Salvare, în localul de pe cheiul Dâmboviței, primit fără nicio plată de la doamna Theodora Cazzavilan. În luna august s-a instalat primul telefon propriu, iar societatea a publicat primul Raport de Activitate. Puțin după, apare Școala Samariteană — germenele actualei școli de ambulanțieri — și primele două ambulanțe auto din București, aduse de la Paris.

Primul Război Mondial

În memoriile sale, dr. Nicolae Minovici consemnează faptul că Salvarea a fost pentru prima oară solicitată de guvern pentru a-și aduce sprijinul în cazul intrării în război. S-a lucrat intens pentru mărirea capacității de lucru, organizându-se inclusiv platforme de tramvai pentru transportul victimelor.

• 16 august 1916 — România intră în război.
• La 10 noiembrie, o parte a Salvării (30 de autoambulanțe, din care 5 proprii și 25 rechiziționate), condusă de dr. N. Minovici, părăsește Bucureștiul îndreptându-se spre Iași.
• În București rămân 36 de cai și toate ambulanțele hipo, sub conducerea prof. dr. Mina Minovici.
• Între 16 august și 10 noiembrie (3 luni), Salvarea a transportat din gări, spitale și locuri ale bombardamentelor 42.807 de răniți.
• La Iași, Salvarea s-a confruntat cu epidemia de tifos și a organizat întreaga activitate de combatere a acesteia — dr. Botescu a murit la datorie.

La încheierea războiului s-au totalizat, pe tot parcursul lui, în București și Iași, 148.798 de cazuri. La 1 iulie 1918 Salvarea se reîntoarce la București; dosarul cu documentele din timpul războiului cuprinde 932 de pagini. Din motive financiare și de uzură, activitatea era pe cale de prăbușire — sărăcia fiind principalul factor al reducerii volumului de solicitări.

Refacere și colaborări

Se colaborează cu Ministerul de Război, care detașează la Salvare 62 de studenți din ultimii ani ai facultății de medicină. Direcția Generală a Poștelor aprobă gratuitatea convorbirilor telefonice către Salvare, printr-o circulară a Prefectului Capitalei care acordă prioritate instituției. Ca noutate, se colaborează la cursele automobilistice cu A.C.R.R. (Automobil Clubul Regal Român). Se acordă sprijin tehnico-organizatoric pentru înființarea Salvării de la Craiova, iar bulgarii cer sprijin tehnic pentru organizarea unei salvări la Sofia.

Jubileul de 25 de ani și primul subcentru

Profesorul Nicolae Minovici teoretizează pentru prima oară în lume „împingerea actului medical calificat la locul accidentului”. Se aniversează jubileul împlinirii a 25 de ani de la înființarea Salvării, iar pe frontispiciul Școlii Samaritene se înscrie deviza „Toți pentru unul și unul pentru toți”. Congresele de salvare de la Viena, Frankfurt și Amsterdam introduc standarde de lucru și exprimă dorința de a se crea catedre speciale pentru instruirea viitorilor medici. În același an se înființează primul subcentru de salvare (embrionul actualelor substații) în localul primăriei din Banu Manta, pe atunci sectorul 4 verde, azi sectorul 1.

Primul sistem integrat de urgență

În localul Salvării se înființează Spitalul de Urgență, luând naștere astfel primul sistem integrat de asistență medicală de urgență: Salvarea și Spitalul de Urgență. Din 1931 și până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea Salvării București a fost apreciată de presa internațională drept una dintre cele mai bune din lume.

În luna martie moare prof. Nicolae Minovici, de un cancer laringian pus de mulți pe seama experiențelor sale legate de moartea prin spânzurare. La 24 august, o inspirație nefericită aduce în curtea Salvării un tun, îndreptat spre clădirea de vizavi, unde era încartiruit comandamentul Luftwaffe din București; aceștia ordonă bombardarea clădirii, iar Salvarea ia drumul pribegiei în garajele I.S.B. Cobălcescu, iar Spitalul de Urgență, în sanatoriul Antoniu de pe str. Arh. Mincu.

Stația de Salvare a Municipiului București

În luna iunie, din societate de salvare privată devine Stația de Salvare a Municipiului București. La preluare, ca bază materială mai existau doar două autoambulanțe uzate, iar Primăria Capitalei a mai oferit alte două automobile uzate. Este numit director dr. Davidescu, apoi dr. Leon Ioan, medic internist de la Spitalul Grivița. Apar pentru prima oară fișele de solicitare și graficele de activitate, înlocuind condicile de rezolvare a cazurilor, iar Stația de Salvare se mută din cele două camere de la I.S.B. la Institutul de Hematologie, în str. Doctor Felix, în 4 camere și garaj.

Propaganda gratuității intervențiilor duce la creșterea numărului de solicitări. Apare pentru prima oară programul ordonat pe echipe și ture de 12 ore, iar activitatea începe să se remedicalizeze prin reapariția unor truse medicale, în locul improvizațiilor folosite până atunci. Dr. Reindel și as. med. Enciu reușesc să monteze pupitre telefonice noi și să introducă numărul de apel 06 (fostul număr al Ambasadei Sovietice), în locul lui 31333. Tot atunci apare prima ambulanță antișoc, montată cu multă dăruire în atelierul propriu, pe o mașină provenită dintr-un camion Molotov și botezată „Mireasa”.

Inițiatorii programului antișoc au fost dr. Panaitescu — reanimator, dr. Titel Georgescu — șef secție chirurgie, ambii de la Spitalul Grivița, și as. Enciu Ion de la Salvare. Antișocul era dotat cu pulmotor, aspirator, truse de mică chirurgie, atele, material de pansament și medicamentele necesare la acea vreme. Primele cadre care au lucrat pe această mașină au fost asistenții Tuinea, Selten, Enciu și Doina Catana, după un stagiu de pregătire de un an la Spitalul Grivița.

Numărul de apel al Salvării avea să evolueze de-a lungul anilor: 06 → 061 → 961.

Noi substații și noul sediu

Este numit director al Stației de Salvare dr. Mihai Rădulescu, chirurg la Spitalul Colentina. Se îmbunătățește baza materială cu ambulanțe IFA de proveniență germană, 6 pulmotoare și aparate de tensiune și seringi în număr suficient. Apar substațiile Anastasie Panu, Șerban Vodă, Pantelimon, Drumul Taberei și Punctul Sanitar Gara de Nord, pentru bolnavii aflați în tranzit. Se organizează concurs pentru aducerea de medici tineri, până la numărul de 102 medici; asistenții erau aproximativ 14 pe tură, brancardierii 6-8 pe tură, alături de 4 telefoniste, 2 dispecere și un medic coordonator.

Este numit apoi director dr. Titi Cristea, chirurg la Spitalul de Urgență Floreasca — se introduce primul sistem propriu de sterilizare a instrumentarului și materialelor sanitare, și apar cursuri și stagii de profil la Spitalul de Urgență pentru personalul Stației de Salvare. Sub conducerea dr. Radu Tănasie apare, pentru prima oară în lume, specialitatea de urgențe medico-chirurgicale, împreună cu primii specialiști în domeniu. Stația de Salvare se mută în noul — actualul — sediu din strada Mihai Eminescu nr. 226.

Cutremurul

Numărul de medici este redus la 16, iar cel al personalului mediu la 78. Directorul instituției devine dr. Drăghici Marin. Cutremurul din 4 martie 1977 confruntă Salvarea cu unul dintre cele mai mari dezastre din istoria sa, în afara celor două războaie mondiale. Se înființează substațiile de sector, iar numărul de medici crește la 48, cel al personalului mediu la 133, numărul ambulanțelor la 340, iar cel al solicitărilor anuale la 435.740.

Se reintroduce obligativitatea stagiilor la Stația de Salvare pentru studenții din anii 5 și 6 ai facultății de medicină. Este creată trusa medicală care, deși perfectibilă, este în funcțiune și astăzi. Se introduce o centrală telefonică semiautomată cu 40 de circuite directe, legate la principalele unități sanitare și la organele de sprijin ale activității — apărarea civilă, primărie, poliție, pompieri.

Primii pași spre automatizare

Se înființează Stația de Calcul a S.A.M.B., dotată cu un calculator Independent I102 F, iar S.A.M.B. încheie un contract cu I.T.C. pentru realizarea unui sistem informatic de automatizare a activității dispeceratului — DISPEC V0. Volumul solicitărilor continuă să crească rapid: de la 287.554 în 1974 la 435.740 în 1980, o creștere de aproape trei ori față de totalul întregii perioade a Primului Război Mondial (148.798 de cazuri, în 1916-1918).

Revoluția

Salvarea intervine în acordarea primului ajutor răniților din Revoluție. În primăvara anului 1990, toate fișele de solicitare din perioada Revoluției sunt „ridicate” și nu au mai fost înapoiate instituției:

„Domnilor, vă rugăm să ne dați înapoi istoria.”

Prima școală de ambulanțieri și operatori registratori de urgență

Prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 388/22.04.1992, se înființează în cadrul S.A.M.B. prima școală de ambulanțieri și operatori registratori de urgență din România. Se instalează în dispecerat versiunea DISPEC V0, funcțională doar 3 zile, după care minicalculatorul I102 F intră într-o serie continuă de defecțiuni ce nu au mai permis restaurarea programului.

Pentru a proteja urgențele majore, se înființează primele echipaje cu regim de lucru „în așteptare”, disponibile imediat la apariția urgențelor — timpul de răspuns la urgențele majore scade astfel la 4-5 minute, față de 34 de minute anterior. Este reorganizat dispeceratul, prin înglobarea serviciului radio, optimizarea circuitelor funcționale și scăderea numărului de dispecere.

Rețea proprie de dispecerate și prima linie ARTI

Se reînființează substațiile de sector, care, pe lângă înregistrarea solicitărilor la 961 și coordonare, funcționează cu dispecerate proprii. Este înlocuită vechea centrală telefonică din serviciul 961 cu una modernă, tip ALCATEL, iar rețeaua radio se completează cu 100 de stații MOTOROLA. Se organizează primele 6 Ambulanțe de Resuscitare și Terapie Intensivă (A.R.T.I.), pe șasiu Fiat Ducato.

La Congresul E.R.C. de la Copenhaga, unde au fost prezentate peste 1000 de lucrări, studiul „Tromboliza în prespital”, realizat de S.A.M.B. în colaborare cu Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), obține premiul al III-lea.

Modernizarea flotei și evenimente internaționale

Flota se modernizează succesiv cu ambulanțe tip A.R.T.I. și A.U.R., cu sprijinul Băncii Mondiale, apoi cu ambulanțe din clasele C, B și A. Echipaje S.A.M.B. asigură Asistența Medicală de Urgență Prespitalicească pentru participanții la Summitul Francofoniei (2006) și la Summitul NATO de la București (2008). S.A.M.B., în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice, inițiază Dispeceratul de paturi libere, punând la dispoziție baza logistică (softul) și materială (serverul).

Renaște „Societatea de Salvare din București”

Se constituie Serviciul de Ambulanță metropolitan București-Ilfov, prin fuzionarea și reorganizarea S.A.M.B., S.A.J. Ilfov și a Stației Centrale de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană Medicală a Ministerului Sănătății.

S.A.B.IF. este o unitate medicală strategică, cu personalitate juridică, având ca specific lucrul în regim de așteptare 24 de ore din 24, 365 de zile pe an. S.A.B.IF. se află în coordonarea Autorității de Sănătate Publică a Municipiului București și cooperează cu Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru implementarea Sistemului Național pentru Apelurile de Urgență 112 — sistem care colectează, analizează și direcționează apelurile de urgență către serviciile de Poliție, Pompieri și Ambulanță, prin trei segmente principale: preluarea apelurilor de la populație, analiza apelurilor și transmiterea lor (date și voce) către dispeceratele ambulanței, poliției și pompierilor.

Instruire în medicină de urgență

S.A.M.B. este acreditat de Centrul de Perfecționare al Ministerului Sănătății pentru cursuri de Advanced Life Support, Basic Life Support, precum și pentru Școala de Ambulanțieri și Operatori Registratori de Urgență.